Biserica sau Iisus?

Iezuitii

Iezuitii, au fost creditati , pe drept sau nu, cu o considerabila influenta asupra unor organizatii secrete sau cel putin discrete, de la Illuminatii Bavarezi la SS-ul lui Heinrich Himmler. Toti cei care au studiat metodele de lucru ale Societatii - de la simpatizanti pana la cei mai inversunati oponenti - au ramas inpresionati de organizarea, disciplina si secretizarea sa. In trecutul indepartat, iezuitii au folosit aceste calitati pentru a se implica in unele actiuni total necrestinesti, printre care incercarea de detronare a reginei Elisabeta I in secolul al XVI-lea. Si, desi Henry Garnett, conducatorul preotilor iezuiti din Anglia, nu este cel care a pus la cale(si chiar a dezaprobat, potrivit unor surise), in 1605, asa-numitul Complot al Prafului de Pusca al carui scop era uciderea regelui Iacob I si aruncarea in aer a cladirii Parlamentului, el avea totusi cunostinta de existenta conspiratiei.
Intemeitorul societatii lui Iisus a fost Ignacio Lopez de Loyola, canonizat ulterior sub numele de Sfantul Ignatiu de Loyola. Nascut, in 1491, in Tara Bascilor, in Spania, Ignatio a fost mai intai soldat, descoperindu-si vocatia religioasa in perioada de convnalescenta de dupa un asediu in care a fost ranit la picior. Inspirat din exemplul Sfantului Francisc d"Assasi a imbratisat entuziast ideea convertirii la crestinism a paganilor din Tara Sfanta.
A parasit armata si a urmat studii universitare la Paris. Aici, a adunat in jurul sau un grup de sase studenti care ii impartaseau preocuparile. Impreuna au fondat, in 1534, Compania lui Iisus(nume schimbat ulterior in Societatea lui Iisus), aprobata oficial de papa Paul al III-lea, dupa sase ani. Iezuitii s-au facut repede remarcati atat in domeniul educatiei, cat si pe taram misionar. Totodata, intr-o epoca de mare avant al Reformei protestante in intreaga Europa, acesti "soldati ai lui Hristos", asa cum li se mai spunea, s-au dovedit aparatori de nadejde ai catolicismului, jucand un rol important ca promotori ai Contrareformei.
Iezuitii erau(si sunt) recunoscuti pentru respectarea stricta a doctrinei catolice in forma definita de papa si de Sfantul Scaun. Aceasta obedienta extrema(mai greu de inteles pentru omul modern) este sintetizata intr-o celebra fraza a lui Ignatio de Loyola : " Voi crede ca albul pe care il vad este negru, daca Biserica ierarhica va spune ca asa este ". Ignatio a fost primul cap al Societatii sau superior general ( detinatorul acestei functii mai este numit si "papa cel negru" din pricina vestmantului pe care il poarta). Este autorul "Exercitiilor Spirituale", un set de rugaciuni si meditatii spirituale, precum si al constitutiei Societatii, care a pus bazele disciplinei stricte si spiritului de abnegatie devenite regulile de aur pentru toti iezuitii. Ignatio a murit in 1556 si a fost canonizat in 1622, un proces relativ scurt dupa canoanele catolice, dar, asa cum vom vedea, o decizie nici pe departe la fel de prompta ca aceea rezarvata fondatorului unei alte organizatii catolice(Opus Dei), de data recenta.
Precum cavalerii templieri, inaintea lor, si alte societatii de dupa ei, iezuitii au atras atat admiratie, cat si critici in interiorul si in afara Bisericii Catolice. Si tot la fel ca templierii, iezuitii luptau "in numele lui Hristos", calatorind in locuri indepartate, spre teritorii de-abea descoperite de europeni( in special in Asia, unii ajungand pana in Tibet, precum si in Lumea Noua) pentru a castiga adepti si a combate protestantismul. In acelasi timp, ca educatori si politicieni abili, au dobandit o influenta considerabila la curtile domnesti catolice din toata Europa, fapt care a creat,inevitabil, tensiuni in cadrul Bisericii, alimentate de cei invidiosi pe succesul lor in relatiile cu conducatorii laici, dar si cu Sfantul Scaun.
Alte conflicte au aparut intre iezuiti si unele puteri coloniale pe tema politicii lor expansioniste in Lumea Noua. Venetia i-a expulzat pe iezuiti, in1605, ca urmare a unor dispute cu papalitatea, iar portughezii au interzis, in 1759, activitatea Societatii atat in tara, cat si pe teritoriile de peste mari, inclusiv in Goa, in India, unde iezuitii prosperasera pana atunci.
Confruntati cu o opozitie crescanda in Spania, Franta si in alte parti ale lumii, iezuitii au cazut in mare parte in uitare, iar in 1773, papa Clement al XIV-lea a luat masura drastica a suprimarii Ordinului in toate tarile catolice. In 1814, Ordinul a fost reinfiintat din dispozitia papei Pius al VII-lea si astazi, cunoaste o noua perioada de inflorire, cu circa 20.000 de membri raspanditi in intreaga lume, dintre care peste jumatate preoti, si o influenta considerabila la Vatican.
Iezutii au fost dintotdeauna considerati adevarate "trupe de soc" ale Bisericii Catolice, poate si pentru ca intemeitorul Ordinului, Ignatio de Loyola, a fost soldat. Rolul lor de "trupe de soc ale Bisericii" este indeplinit , astazi, de o alta grupare, la fel de tenace ca iezuitii, care isi are originile tot in Spania.

Iluminatii din Bavaria (Illuminati)

Vechii cautatori de Lumina din Bavaria este una dintre cele mai celebre societati secrete din istorie. De-a lungul vremii, a dat nastere unui numar imens de teorii ale conspiratiei si a unor speculatii aparent fara sfarsit. Fondatorul sau, Adam Weishaupt, ar fi surprins (si incantat) sa constate cat de populara a devenit organizatia sa in cele peste doua secole scurse de la infiintare. Societatea a fost intemeiata, pe data de 1 mai 1776, in localitatea Ingolstadt din Bavaria. Nascut in 1748, Weishaupt a fost educat la o manastire iezuita si a ajuns primul profesor mirean de Drept civil si canonic la universitatea iezuita locala. Profund influentat de Iluminism, a devenit liber-cugetator, lepadandu-se de invataturile primite in copilarie. Ele s-au dovedit insa utile : iezuitii l-au instruit nu numai cum sa gandeasca, ci i-au inculcat si respectul fata de loialitate, disciplina si discretie, pe care Weishaupt avea sa-l valorifice din plin in organizarea eficienta a societatii Iluminatilor.
Grupul fondat de Weishaupt era o "Scoala a Intelepciunii" care pleca pentru crearea unei rase umane mai bune si pentru perfectionism- mai intai, si-au luat numele, foarte sugestiv, "Perfectibilii". Membrii erau incurajati sa studieze atat autorii clasici, precum Aristotel, cat si pe cei moderni. Fiecare nou membru sau initiat se afla sub supravegheera unui tutore care avea sarcina sa-l indrume pe drumul spre cunoastere si iluminare. Telul suprem al acestei grupari de elita era preluarea puterii politice si crearea unei societati perfecte, bazata pe intelepciunea membrilor. Ca organizatie intemeiata cu scopul de a guverna lumea, ea poate fi considerata o societate secreta, in sensul deplin al cuvantului. Ar fi insa gresit sa-l privim pe Weishaupt pur si simplu ca pe un individ ahtiat dupa putere si dornic sa stapaneasca lumea cu orice pret. Se pare ca fondatorul acestei societati secrete credea sincer in caracterul esetialmente bun al oamenilor si dorea sa le ofere mijloace prin care sa-si fructifice potentialul. Pentru el, principalul obstacol in calea perfectiunii era gandirea traditionala, lipsita de orizont si retrograda care trebuia schimbata. Insa de la inceputurile lor, Iluminatii, din Bavaria au intretinut legaturi stranse cu francmasoneria. Weishaupt insusi era mason. Din cate se stie, a fost insa nemultumit de regulile care interziceau lojilor sa se implica activ in politica (desii membrii o puteau face fara restrictii, dar in nume personal). Pentru cineva care urmarea crearea unei societati secrete, francmasoneria reprezenta insa o oportunitate fantastica pe care Weishaupt s-a hotarat sa n-o scape, cu atat mai mult cu cat cunostea din perioada iezuita beneficiile unei bune organizari si ale disciplinei.
Lojile masonice ii ofereau lui Weishaupt sansa de a prelua structuri secrete deja create, pentru a-si promova propria societate si propriile idealuri. In acelasi timp, pregatirea academica l-a facut sa inteleaga ca pentru a reusi sa-si puna in aplicare planurile ambitioase, avea nevoie sa-si intinda tentaculele si sa se infiltreze in cele mai importante sectoare ale vietii sociale. Trebuia sa atraga de partea sa oameni cu talente si posibilitati, bani si contracte si in plus indivizi din aparatul puterii de stat. I-a gasit printre membrii lojilor, francmasoneria europeana fiind la acea vreme extrem de populara in randurile intelectualilor de elita. Astfel, Weshaupt a demarat actiunea de creare a unei societati secrete in sanul unei alte societati secrete , recrutand conducatorii unor loji si asigurandu-si controlul asupra intregii organizatii. Fostii sai profesori iezuiti ar fi fost cu siguranta mandri de tactica sa stralucita.
Secretizarea impusa de Weishaupt in cadrul societatii era cu adevarat extraordinara. De exemplu, fiecare membru purta un nume de cod. Fapt interesant, Weishaupt  a ales numele Spartacus, dupa sclavul gladiator din secolul I i.Hr. devenit conducator al unei rascoale considerate la acea vreme o amenintare serioasa la adresa Romei. Este un mic indiciu, sugestiv insa pentru agenda radicala a fondatorului miscarii Iluminatilor. Adolph Knigge, reprezentant al micii nobilimi si scriitor din Hanovra, care il sprijinise pe Weishaupt la crearea societatii, si-a luat numele de Filon, dupa cel al filosofului evreu din secolul I. Alt membru de seama, diplomatul Xavier von Zwack, purta numele marelul om de stat roman, Cato. Au fost adoptate nume precum Lucian, Diomede, sau Pitagora. Locurile au fost de asemenea secretizate prin nume de cod.
De exemplu , sediul societatii, aflat la Munchen, era ascuns sub pseudonimul de "Atena". Membrii societatii isi trimiteau mesaje incifrate. Numele lunilor anului au fost schimbate, iar numaratoarea anilor se facea dupa modelul persan, luand ca reper data accederii la tron ( iunie 632 d.Hr.) a lui Jezdegerd al-III-lea, ultimul dintre conducatorii sasanizi si zoroastri(persii folosesc si acum acest tip de calendar). Avand in vedere telurile revolutionare ale societatii sale si modul in care se facea politica la acea vreme, secretizarea constituia un element vital pentru Weishaupt.
Ordinul Iluminatilor avea trei grade, pentru care Weishaupt se inspirase din structurile masonice. Gradul inferior, numit Pepiniera, era impartit in Novice, Minerval si Illuminatus Minor. La al doilea nivel se aflau gradele masonice, respectiv Illuminatus Major si Illuminatus Dirigent. In fine, la cel mai inalt nivel se situau gradele numite Misterele, care constau in Misterele Inferioare(formate din gradele Presbiter si Print) si Misterele Superioare( cu subdiviziunile Magus si Rex).
Desi structura organizatorica a Illuminatilor seamana in anumite privinte cu cea a masonilor, exista o diferenta. In vreme ce candidatii masoni trebuiau sa-si declare credinta in Fiinta Suprema, cerinta nu era impusa celor care doreau sa adere la socieatea lui Weishaupt. Illuminati erau o organizatie laica prin excelenta, care credea in schimbarea societatii si eliberarea ei de traditiile care o incatuseaza. Milita contra proprietatii private si a unor institutii sociale de genul familiei. Unii adepti au catalogat conceptia Iluminatilor drept o noua ordine mondiala, termen folosit in prezent de multi adepti ai teoriei conspiratiei, pentru a desemna telurile supreme ale societatii secrete.Pe parcursul mai multor ani, Weishaupt si principalii sai colaboratori, au reusit sa se impuna nu numai in Bavaria, locul de origine al societatii, dar si in alte regiuni din Germania, Elvetia, si Imperiul Austro-Ungar. Marele scriitor german Goethe a fost unul dintre initiati, la fel ca si conducatorii din Weimar si Gotha. Popularitatea si nivelul aderentei de care s-a bucurat societatea la apogeul sau sunt greu de estimat. Unii cred ca au fost initiati in total circa 2000 de oameni, altii considera ca  numai 650 au atins gradul Illuminatus Minor. Numarul pare nesemnificativ la prima vedere, mai ales pentru o organizatie care isi propunea sa reformeze lumea, creand un nou tip de societate, dar majoritatea membrilor erau personalitati de seama, influenta miscarii fiind mult mai puternica decat am putea crede din simpla evocare a acestor cifre.
Deci ordinul Iluminatilor isi facea un titlu de glorie din caracterul sau secret, existenta si telurile sale au inceput sa iasa treptat la ivaela. Inca din 1782, unii masoni care nu faceau parte din Illuminati aflasera planurile lor de a folosi lojile pentru a-si largi sfera de influenta. Apoi, timp de un an sau doi, in societatea bavareza, au circulat zvonuri alarmante in legatura cu o organizatie cvasisecreta periculoasa, care activa din umbra. In 1784 si 1785, autoritatile bavareze au emis edicte care scoteau in afara legii asociatiile secrete. Misterul care invaluise pana atunci Ordinul Iluminatilor s-a destramat.
O legenda plina de culoare pune descoperirea Illuminatilor pe seama unui incident in cursul caruia un membru al organizatiei a fost lovit de trasnet. Examinand cadavrul, politia a gasit ascunse in captuseala hainei scrisori compromitatoare ale lui Weishaupt(nu se stie daca erau incifrate sau nu). In orice caz, se produsese o bresa, Illuminati erau deconspirati, si Weishaupt putea sa se astepte la tot ce era mai rau. El a ales sa fuga din Bavaria si s-a refugiat in Gotha, sperand probabil sa refaca Ordinul, dupa ce apele aveau sa se mai linisteasca. Numai ca lucrurile au luat o alta intorsatura. Politia secreta din Bavaria a gasit o ascunzatoare vasta care adapostea un mare numar de documente si scrisori ale Iluminatilor. Ele au fost facute publice, dand nastere unor reactii si controverse care au marcat practic sfarsitul acestei societati candva , secrete.
Weishaupt nu a avut prea mult de suferit ca urmare a deconspirarii Ordinului. Si-a petrecut restul vietii la Gotha, asternand pe hartie, intr-o atmosfera relativ linistita, povestea Iluminatilor , crezul si filosofia lor, si dezvaluind modul in care autoritatea disparuse din cadrul societatii. Influenta exercitata de Ordin, asupra gandirii europenea in ansamblul ei, ca si asupra evenimentelor ulterioare este dificil de cuantificat. Illuminati erau parte a curentului Iluminist, iar Weishaupt preluase multe din tezele lui Voltaire. Pe de alta parte, dupa dizolvarea organizatiei, ideile sale au fost promovate in continuare de membrii de marca ai miscarii raspanditi in intreaga Europa.

Ku Klux Klan (KKK)

Una dintre societatile secrete care au folosit in mod deliberat conceptul superioritatii rasiale a fost Ku Klux Klan(mai cunoscut sub acronimul KKK).Denumirea organizatiei reprezinta o combinatie intre cuvantul scotian "clan" si termenul grecesc "kyklos" insemnand cerc. Sase veterani confederati ai Razboiului Civil din America (1861-1865) au fondat aceasta celebra grupare, in 1865, in statul Tennessee. Primii membrii ai miscarii se deghizau in fantome si spiridusi pentru a speria lumea, dar curand activitatea organizatiei a luat o turnura mult mai grava, odata cu atacurile indreptate impotriva oponentilor politici si a sclavilor eliberati.
Adeptii KKK purtau robe albe, cu gluga, tinuta inspirata din traditiile irlandeze, si titluri neobisnuite precum Titani, Vrajitori sau Spiridusi. Guvernul federal a retezat avantul miscarii, organizatia dizolvandu-se oficial la sfarsitul anilor 1870. KKK devenise insa imaginea de marca a sprematiei rasiale si, in timpul Primului Razboi Mondial, societatea s-a reactivat, promovand ura fata de populatia de culoare, catolicii si grupurile nonprotestante formate din membri de alta rasa decat cea alba. Mesajul a avut o mare priza la public, Ku Klux Klan ajungand sa numere, in 1924, aproape patru milioane de adepti. Popularitatea sa a scazut insa dramatic in finele anilor "20 si in anii"30, dupa ce liderii miscarii s-au aliat cu unele grupari pronaziste.
Dupa al Doilea Razboi Mondial (1939-1945), cateva organizatii care isi revendicau titulatura KKK s-au manifestat sporadic la nivel local, dar numele miscarii, asociat cu ura rasiala, provoaca si acum fiori.Activitatii sale i s-au opus insa alte societati secrete. O astfel de organizatie, infiintata in anii "20, in SUA, ca reactie la manifestarile rasiale ale Ku Klux Klan, a fost Order on Anti-Poke Noses. Dupa cum o arata si numele, societatea a militat contra gruparilor "care isi baga nasul in treburile altora".

Confucius

Confucius (551-479 i.Hr.) : s-a nascut in estul Chinei, in provincia Lu, intr-o familie de vaza, dar care isi pierduse averea. Tatal lui era ofiter si la nasterea ultimului sau fiu avea 70 ani.Dupa doi ani a murit. Familia traia in saracie si Confucius a inceput sa munceasca foarte devreme, invatand diverse mestesuguri.
Era inalt si robust, se evidentia prin setea sa de cunoastere si prin harnicie. Deseori, oamenii veneau la el sa-i ceara sfatul. Cu timpul, a devenit profesor,dand in special lectii de muzica. La nastere, primise numele de Kong Qiu, iar elevii l-au numit, in semn de apreciere, Kong Fuzi, ceea ce inseamna "respectabilul profesor Kong"(in Europa, s-a incetatenit forma latinizata Confucius).
Confucius calatorea prin China si datorita cunostintelor sale, a fost numit guvernator al orasului, iar ulterior a devenit judecatorul suprem al regiunii. Cu toate ca treburile ii mergeau din plin el si-a dat demisia si a pornit din nou sa cutreiere tara. Potrivit legendei, Confucius a avut 3000 de discipoli, din care 12 se aflau in permanenta in preajma sa. Deseori, s-a aflat in pericol de moarte, dar nu si-a pierdut niciodata curajul si calmul. Ultimii ani ai vietii i-a petrecut in regiunea in care s-a nascut si a murit la umbra copacilor, pe malul unui rau linistit. Nu a lasat nici un fel de insemnari. Iata cateva din preceptele lui Confucius :

-Ce nu-ti doresti tie, nu le face altora.
-Omul virtuos se gandeste la datorie, iar cel marunt la profit.
-Prin exemplul tau determina-i pe oameni sa munceasca.
-Totul curge, ca apa. Timpul fuge, fara sa se opreasca.

Confucius era, inainte de toate, un realist si un moralist. El considera ca organizarea rationala a societatii trebuie sa aiba la baza pastrarea traditiilor. "Daca nu se respecta ritualurile stabilite din vechime sau, mai mult, daca acestea se schimba, totul se va amesteca si se va destrama." Confucius privea ritualul nu ca pe o metoda de imbunare a zeilor, ci ca pe un element de autodisciplina si ordine. Cu toate ca apartinea paturii sociale conducatoare, Confucius nu se limita la interesele de clasa(in caz contrar, confucianismul, nu ar fi devenit o doctrina religioasa). El spunea ca poporul nu trebuie tinut in ignoranta, condus prin inselaciune si promisiuni mincinoase : "Daca am alege oameni sinceri si i-am pune deasupra celor vicleni, atunci plebea ar fi ascultatoare". Dupa parerea lui, daca in tara lipseste echipamentul militar si proviziile, aceste probleme pot fi rezolvate. "Dar in cazul in care poporul nu are suficienta incredere in conducatorul sau si in sfestnicii acestuia, statul va fi lipsit de stabilitate". Pentru el, idealul uman nu era reprezantat de sihastru sau de profet, ci de inteleptul luminat si de lucratorul cinstit. Intrebat de unul dintre discipolii sai, cum trebuie slujite spiritele,Confucius a raspuns :"Noi nu stim sa slujim oamenii, cum am putea slujii spiritele?" . Intr-un mod similar a raspuns si la intrebarea despre viata omului dupa moarte : "Noi nu stim ce e viata, cum am putea sti ce e moartea? " . Admiterea necunoasterii este o caracteristica fundamentala a ganditorului.
Dintre principiile cheie ale confucianismului, in afara de umanism, onestitate, ordine si respectul traditiilor, trebuie amintite "indreptarea numelor" si indeplinirea datoriei. Apelul destul de ciudat la "indreptarea numelor" se refera la exactitatea formularilor si a denumirilor(termenilor), la dorinta si capacitatea de a spune lucrurilor pe nume, fara ambiguitati si nascociri.
Un alt principiu al invataturii lui Confucius consta in oblicagia copiilor de a-si respecta in cel mai inalt grad parintii, in sacralitatea relatiilor de familie. Familia, este un stat in miniatura, condus in exclusivitate de catre un monarh-tata divinizat, stapan al pamantului pamantesc. Dar cu tot despotismul puterii sale, exista totuti o putere superioara-CERUL. Aceasta reprezinta puterea si judecatorul suprem(Ordinea Lumii, Ratiunea Universului, Cosmosul). In fata Cerului trebuie sa tremure chiar si imparatul. Daca acesta este vinovat fata de Cer, ia hotarari nedrepte, minte, face rau, atunci in tara se produc calamitati naturale(trimise de sus), iar poporul are dreptul de a se revolta si de a-l detrona sau de a-l ucide pe conducator. Adeptul lui Confucius, Meng Zi, spunea ca astfel este ucis un raufacator si un neispravit, nicidecum on monarh.
La majoritatea popoarelor, preceptele religioase s-au statornicit in numele lui Dumnezeu cel atotputernic .
In China, acest rol i-a fost incredintat Ordinei Universale.Motivatia este simpla si convingatoare: daca in trecut familia si statul au supravietuit datorita traditiilor, viata trebuie sa continuie conform acelorasi principii (cum se spune in Rusia : "de bine nu fuge nimeni").
Moralitate fara vointa lui Dumnezeu, cladita pe o baza rationala, fara trimiteri la legi date de sus, aceasta este o trasatura comuna a confucianismului si budismului.

Feodor Mihailovici Dostoievski

Feodor Mihailovici Dostoievski (1821-1881)-s-a nascut la Moscova, in familia unui medic al spitalului pentru saraci Mariinski. A primit o buna educatie la pension si la Scoala principala de ingineri din Petersburg. In anul 1834 a fost inclus in Departamentul de ingineri, dar curand si-a dat demisia pentru a se ocupa de literatura.
Prima lui nuvela ''Oamenii sarmani'' s-a bucurat de succes. Din anul 1847, atras de ideile socialismului utopic, scriitorul frecventeaza cercul lui M.V.Petrasevski, fapt pentru care un an mai tarziu este condamnat la moarte.
In ultimele minute, executia a fost inlocuita cu condamnarea la ocna. Noua ani mai tarziu, dupa ocna si slujba de soldat la Semipalatinsk, Dostoievski se intoarce la Petersburg. El a scris opere de mare valoare : romanele ''Crima si pedeapsa'' ,"Idiotul",''Demonii","Adolescentul","Fratii Karamazov". Descoperind profunzimile ascunse si ingrozitoare ale sufletului omenesc, el a aratat totodata si maretia omului, orientandu-se dupa un ideal inalt: Iisus Hristos.
Este greu de scrie despre conceptiile si realizarile lui Dostoievski in domeniul filosofiei in general, iar pe scurt este aproape imposibil. El a creat in principal lucrari polifonice, in care personajele exprima de multe ori puncte de vedere principial diferite fata de convingerile personale ale lui Dostoievski. Aceasta este viziunea asupra vietii, care se opune diferitelor ideologii. Iar intr-o singura persoana se pot combina sentimente contradictorii,ganduri,dorinte,convingeri. Spre deosebire de majoritatea scriitorilor, in operele sale literare,Dostoievski a atins nu numai probleme de natura sociala si psihologica , ci si probleme filosofice,religioase,stiintifice. Nivelul ideilor lui era foarte inalt. Oameni de stiinta cunoscuti din secolul al XX-lea, precum Einstein si Freud, au recunoscut ca in inspiratiile lor intelectuale operele lui Dostoievski i-au ajutat foarte mult. Explicatia nu consta in faptul ca scriitorul a elaborat probleme stiintifice concrete, ci se rezuma la intelegerea filosofica generala a existentei. Se poate spune ca el a proiectat geometria neeuclidiana asupra structurii spirituale a personalitatii; a descoperit adancimile constiintei de sine a omului si a sustinut ideea ca omul nu este un instrument lipsit de vointa in mainile providentei, fiind inzestrat cu libertatea de a alege viata "intru Dumnezeu" sau "intru diavol". Uneori, omul actioneaza in mod paradoxal, "neeuclidian".
Cugetul la ideea progresului in natura si in societate, Dostoievski a ajuns la o concluzie putin imbucuratoare.In mecanismul cosmic, subordonat atotputernicului, stelele dispar si se aprind din nou, planetele se nasc si mor, si toate acestea "se repeta la nesfarsit". "Cea mai necuviincioasa plictiseala" .Ce reprezinta in aceasta rotire eterna a materiei viata unui singur om, si chiar existenta intregii omeniri, condamnata si ea la moarte? "Si oricat de rational, sfant si fara de prihana s-ar comporta pe pamant omenirea, maine toate acestea vor fi egale cu zero."
Ideile si personajele lui Dostoievski au lasat o urma adanca nu numai in literatura, ci si in filosofia secolului al XX-lea si a avut o influenta importanta asupra unor filosofi foarte diferiti, ca Nietzsche si Schweitzer, Berdiaev si existentialistii. O uimitoare precizare a lui Dostoievski este legata in mod direct de "era cosmica". El este autorul termenului "sputnik" (in sensul de satelit artificial al Pamantului). Iata cuvintele diavolului, creat de constiinta bolnava a lui Ivan Karamazov : "Ce se va intampla in spatiu cu un topor?...Daca nimereste ceva mai departe, cred ca va incepe sa zboare in jurul Pamantului, fara sa stie de ce, ca un satelit. Astronomii vor calcula rasaritul si apusul toporului, va fi introdus in calendar, si asta e tot"
Scriitorul a reunit darul mistic al profetiei cu prognoza rationala tehnico-stiintifica.

Pitagora

Arcanele,traditiile ascunse si interpretarile oculte ale lucrurilor cunoscute sunt elemente definitorii ale societatii secrete.Acestea au insa nevoie si de lideri charismatici care sa le creeze si sa le dezvolte. Am vazut deja ca lumea antica deborda de idei, secrete si credinte religioase, de la misterele Templului lui Solomon, geometria sacra si cunostintele constructorilor fenicieni, la legendele despre moartea si invierea unor zei si zeite, figuri emblematice ale traditiei magice, precum Hermes Trismegistus. Pentru formularea acestor idei, intemeierea de societati secrete, pastrarea in siguranta a misterelor, promovarea mesajelor si initierea celor considerati demni de a le cunoaste era insa nevoie de conducatori de genul lui Pigagora.
Astazi, Pitagora este mai cunoscut sau cunoscut numai ca matematician-multi dintre noi fiind familiarizati cu celebra sa teorema, portrivit careia "in orice triunghi dreptunghic, suma patratelor catetelor este egala cu patratul ipotenuzei".
Nascut (cca.580-572 i.Hr.) in insula greceasca Samos, din apropierea tarmului turcesc al Marii Egee, Pitagora a fost cu mult mai mult decat un matematician: a fost un filosof mistic si un savant remarcabil.
Potrivit legendei,inaintea nasterii lui Pitagora, Oracolul din Delfi le-a prezis parintilor ca vor avea un copil care ii va intrece in frumusete si inteligenta pe toti ceilalti si ca, odata ajuns la maturitate, va deveni celebru si va aduce contributii uriase omenirii. Unii au sustinut chiar ca Pitagora era rodul unei nasteri virgine-trasatura comuna multor divinitati din mitologia antica- si ca, de fapt, era un zeu transformat in muritor. Adeptii sai afirmau ca pe lume exista trei tipuri de fiinte : oameni , zei , si cei ca Pitagora. Intr-o alta legenda i se atribuie o coapsa de aur, semn al divinitatii.
Putine lucruri sunt insa cunoscute cu precizie despre copilaria si tineretea, ca si despre conceptiile lui Pitagora, caci nici una din scrierile sale nu a supravietuit. Daca ar fi sa dam crezare unor istorisiri, a avut parte de o educatie exceptionala. Langa Samos , se afla cetatea Milet(in zona continentala a Turciei de astazi), leaganul "gandirii" grecesti care avea sa atinga apogeul in Atena, odata cu Socrate, Platon, si Aristotel. Printre contemporanii lui Pitagora s-au numarat ganditori de seama, precum Axaximene si Xenofan. Nemultumit de cunostintele dobandite acasa, Pitagora a calatorit mult , studiind templele de la Sidon si Tir(locul de bastina al tatalui sau, care era negustor), apoi a trait multi ani in Egipt. Se spune ca aici ar fi fost instruit de catre preotii din vechea capitala Memphis si initiat in "misterele egiptene",inclusiv in cele ale lui Isis. Se crede ca a luat contact si cu comunitatile iudaice, preluand si incorporand unele dintre ideile acestora in propria filosofie.
In jurul anului 525 i.Hr., persanii au invadat Egiptul, iar Pitagora a fost luat ostatic, ajungand in Babilon, unde a avut sansa sa se familiarizeze, din surse directe, cu gandirea babiloniana. A fost initiat in ritualurile magice, si misterele magilor, precum si in tainele matematicii, babilonienii fiind celebri in lumea antica pentru cunostintele lor in acest domeniu. In fine, legenda consemneaza ca Pitagora ar fi aflat secretele hinduismului.
Daca toate acestea au fost adevarate(lucru pe care nu-l vom sti, probabil,niciodata), Pigatora a beneficiat de o instruire absolut remarcabila pentru epoca respectiva.
Pitagora a fost primul om din istorie care s-a autodefinit ca filosof("iubitor al intelepciunii"), si nu ca intelept.
El nu a irosit invataturile primite. A parasit Babilonul in jurul anului 520 i.Hr., indreptandu-se catre Crotona, oras apartinand Italiei. In anii care au urmat, si-a adunat aici , in calitate de invatator si conducator, un grup de discipoli, intemeind un cult al misterelor, precum si o organizatie care functiona partial ca scoala, partial ca societate secreta. A impus reguli foarte stricte grupului, cultului sau sectei- indiferent cum i-am spune-, cea mai aspra dintre ele vizand insasi pastrarea secretului. Ca organizatie, exista un cerc interior si un altul exterior. Membrul acestuia din urma nu locuiau impreuna cu grupul si aveau voie sa detina proprietati si sa manance carne,in timp ce membrii cercului interior traiau in comun,erau vegetarieni, nu aveau nici un fel de bunuri si se aflau sub supravegherea directa a lui Pitagora.
Aceasta grupare a constituit una dintre primele forme de societate secreta, adesea numita "fratie". Statutul de membru era tinut secret, la fel ca si cunostintele si conceptiile(multe dintre ele provenite din calatoriile intreprinse de Pitagora). Cu toate acestea, o parte dintre ideile lui Pitagora si ale discipolilor sai ne-au parvenit. Printre acestea se numara reincarnarea sau transmigratia sufletului, potrivit careia spiritul supravietuieste mortii trupului, revenind intr-o alta viata sub forma animala. Ideea, o noutate pentru lumea greaca, a fost aproape sigur preluata de Pitagora de la egipteni. Se spune ca , intr-o anumita ocazie, Pitagora l-a oprit pe un om care isi batea cainele cu urmatoarele cuvinte:"In urletele lui vad naluca unui prieten" .
Trebuie mentionat aici ca unii dintre scriitori greci contemporani cu Pitagora, sau care i-au urmat acestuia au pus sub semnul indoielii justetea unor afirmatii sau comportamente ale sale.